În conformitate cu prevederile Legii 188/2000, executorul judecătoresc are următoarele atribuţii:
- Punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.
- Executări directe:
- Evacuări
- Încredinţarea minorului sau stabilirea domiciliului minorului
- Vizitarea minorului
- Puneri în posesie, grăniţuiri, servituţi, predări de bunuri etc.
- Executări indirecte
- Urmărirea mobiliară a creanţelor
- Urmărirea imobiliară a creanţelor
- Popriri
- Notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare.
- Comunicarea actelor de procedură.
- Recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe.
- Aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa judecătorească.
- Constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
- Întocmirea proceselor verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
- Întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz.
- Consultaţii în legatură cu constituirea actelor execuţionale.
- Orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa executorului judecătoresc.